Tipuri de extracte de propolis și limitele lor

În prezent, cel mai frecvent utilizat extract de propolis este extractul în alcool etilic, cunoscut sub denumirea de tinctură de propolis. Aceasta reprezintă forma clasică de procesare și punctul de plecare pentru majoritatea celorlalte tipuri de extracte existente pe piață.

Pe lângă tinctură, se întâlnesc și alte forme de extracte de propolis: extract gliceric (în glicerină), extract glicolic (în propilen glicol), extract uleios (în ulei), extract moale (în alcool), extract apos și extract de propolis pudră (obținut cu diverși excipienți). În practică, majoritatea acestor forme sunt obținute pornind de la tinctura clasică, cu variații ale timpului, temperaturii sau solventului utilizat în procesul de macerare.

Colectarea propolisului

Metoda tradițională

Metoda tradițională de colectare a propolisului constă în răzuirea acestuia de pe rame, faguri și pereții stupului. Deși este încă larg utilizată, metoda este laborioasă și conduce frecvent la contaminarea propolisului cu impurități: așchii de lemn, albine moarte, fragmente de sârmă sau cuie utilizate la confecționarea ramelor.

Cantitatea obținută prin această metodă este redusă, în general între 100 și 300 g de propolis per stup, ceea ce o face ineficientă din punct de vedere productiv și dificil de controlat calitativ.

Metoda modernă

Pentru a crește cantitatea de propolis produsă și pentru a obține o recoltă mai curată, apicultorii folosesc colectoare de propolis. Acestea creează microdeschideri sau curenți de aer pe care albinele îi sigilează în mod natural cu propolis.

Pe piață există două soluții principale: plasele de colectare și grătarele de colectare. Utilizarea lor necesită atenție, deoarece stimularea excesivă a depunerii de propolis poate conduce la un conținut crescut de ceară și la o scădere a calității materiei prime.

Prelucrarea tradițională a propolisului

Obținerea extractului alcoolic de propolis 30%, cunoscut ca tinctură de propolis 30%, este cea mai răspândită metodă de procesare la nivel mondial. Procentul de 30% se referă la cantitatea de propolis brut utilizată la macerare, nu la concentrația finală a substanțelor extrase.

Procesul presupune mărunțirea propolisului brut, macerarea acestuia în alcool etilic de 70° timp de aproximativ 21 de zile, cu agitare periodică, urmată de filtrare și îmbuteliere. Întregul proces se desfășoară, în mod tradițional, la temperatura camerei.

Rezultatul este o tinctură cu aproximativ 15% substanță uscată, care conține atât rășini, cât și ceară. Culoarea variază de la galben-maronie, atunci când nu se utilizează temperatură, până la brun închis, atunci când procesarea implică încălzire.

Limitările extractelor alcoolice

Extractele alcoolice de tip tinctură au un dezavantaj important: conținutul ridicat de alcool etilic. Din acest motiv, administrarea lor este dificilă sau contraindicată pentru copii, vârstnici și persoane cu sensibilitate sau intoleranță la alcool.

Un alt aspect relevant este conținutul de ceară, care poate ajunge la 10–20% din extract. Ceara prezentă în tinctură poate păta pielea în cazul utilizării externe și dinții în cazul administrării orale, generând disconfort pentru utilizator.

Autor: Simona Bisboaca expert ISO produse apicole